***
Mă-nrour de rugă
cu stele
Nume-ntronînd
mă-ncrîngur cu-adîncuri
rotindu-se veşnic
Psalmul dă plasmă
lumii – o ţine
rostind-o
***
Am văzut
cu însăşi vederea
văzîndu-mă pururi
lumina dinuntrul
oricărei lumini
lumina
a tot ce-i lumină
***
Ce pot să fiu
altceva în toţi vecii
decît Doamne Isus
bucuria
a tot ce-i fiinţă
***
Acum devin rugă
acum mi se fac
oasele crengi de tămîie
carnea mea abur
acum întoarce-se-n mine
materia lumii-n lumină
acum – aripi albe! – respir
largul de bolţi de deasupra
ca pe-o mireasmă
şi – aur taboric –
cu mii de cruguri aprinse
în răsuflarea mă-nchin
a unei flori de cireş
***
Frunză pe
frunză atinge
clipă pe clipă
nemargini de lume
atingu-se-n orice nucleu –
suflarea mea se atinge
cu ruga din lucruri
genele mele cu
roua din genele
lui Dumnezeu
***
Înalt
translucid
luminat
luminînd
se vede deschisul
spaţialităţii
însăşi putinţa
de-a se deschide
făcută urzire de raze
a neţărmuririi
din Dumnezeu
***
Văd circular
izbucnirea de spaţii
sunt văzut circular
fibră cu fibră –
– atom cu atom
ca vedere văzînd
ca văzut de vedere
Privirea mea
e-un văz în lăuntrul
tuturor lucrurilor
***
Trandafir. Privesc
nu corola
cunoscîndelor lui
suavităţi
ci prezenţa
lui în el însuşi
Care mă-ncape
***
Atît să mai fiu: adiere
Din adiere mişcarea
firului ierbii
sau numai
a umbrei lui clătinare
pe-a altui
lujer de iarbă
fragedă umbră
Atît să mai fiu
***
Eşti Doamne întreg
cu toate rotind
galaxiile-aprinse
şi-n aburul firului
singur de iarbă
dintr-un zid părăsit
***
Toată sfinţia de pe pămînt
se va face Doamne o singură
inimă
va duce pînă-n înaltu-nflorit
al salcîmilor nopţii
sîngele meu
***
Transspaţial
transtemporal
trup numai ochi
şi-acoperit de aripi şi de flăcări
cu mintea una
dincolo de gînd
cu-un nume de putere
psalm făcut
şi transsubstanţialitate
intru-n centrul
de flacără al verbului
Rup tunet
imn însumi spus din cer!
Nicolae Ionel 