Un nou volum de sonete de dragoste pe care îl ofer cititorilor mei!
(2011 – Extrase)
I
O, frumuseţe-a tot ce-n bucuria
iubirii-i frumuseţe! Legămînt
făcut cu mîntuirea noastră-n via
întemeiere-a toate cîte sînt!
O, împlinire-a tot ce proorocia
a înstelat în suflete mai sfînt,
precum de aripi se umbrind, Maria
primi să fie hrană de Cuvînt!
Se-nalţă, iată, toată tinereţea
în jerbe de lumini şi de scîntei
într-un triumf atît de fără pată,
că, din preaplinul vieţii, frumuseţea
revarsă-ndreptăţire singurei,
Yah, bucurii ce ne va şti vreodată!
VII
Pentru iubirea mea, primită-n cer,
şi devenită, viaţa-n vieţi să-nveţe,
al lumii şi-al substanţei adevăr, –
fiinţa ta,-n atîta frumuseţe
se va-mbrăca şi, mugur de-nvieri,
n-atîta fericită tinereţe
-a curatei în lumina-ntîi vederi
şi în splendoarea întreitei Feţe, –
că,-n orişice iubire pe pămînt,
prefigurare a întîmpinării
Unuia Sfînt de fericiţi pe nori,
cînd nume-n lumen se va fi văzînd –
vei fi însuşi lăuntrul adorării
şi chipul regăsirii tuturor.
XV
Ce simt eu pentru tine e atît
de-adevărat şi de curat şi sfînt
şi-atît din naltul însuşi pogorît
de-aripi al celor în iubire-arzînd,
că una cu putinţa s-a făcut
a fericirii de-a se fi rugînd
în slăvile cunoaşterii, pe cît
din de smerire-abis îşi ia cuvînt,
una cu viaţa vieţii tuturor
sfinţilor, Ruth, şi-i astfel înălţat,
cu frumuseţea teoptiei lor,
ofrandă-a-ntregii lumi lui Dumnezeu
şi, în ardoarea sufletului meu,
pentru toţi vecii binecuvîntat.
XVIII
Aştept să se întoarcă steaua-n cer
ce-aprinsă fu deasupră-ne-n iubire
şi s-a pierdut, prin larga ei rotire,
departe, printre mii de-nvăpăieri.
Cu ea – tot greu-adînc de vremuire,
să poată chipul sfintei adieri
a tot ce-a fost în lume fericire
să-l readucă-n lutu-n care pier.
Şi-atunci tu să răsai ca iconire
a-n toţi nădăjduitei învieri,
ştergînd acea, Ruth, deznădăjduire
de-a nu fi-a tot văzutul revederi,
ci în iubire-o pururi regăsire
a sufletelor tuturor în cer.
XXV
Atîta cît, prădat de vremi, mai sînt,
şi de căderi de frunze şi de lungi
şiruri de păsări ce s-au dus pe vînt,
te chem sub bruma-mpurpuratei lunci
a vieţii noastre,-n ultim suflul blînd
al dragostei, cînd umbrele-ndelungi
se-ntind tot mai departe pe pămînt
şi nu mai pot şi nu poţi să le-ajungi.
Ca să ne facem lumii ruga care
aşteaptă în adîncu-oricărui dor
şi va fi sfîntă pînă-n vremi de-apoi,
ea, ce ne-a dat un altui adorare;
şi să se facă-n noaptea vecilor
toată-ndurarea cerului cu noi.
Nicolae Ionel 